Votează cei mai buni mijlocași roș-albaștri! Cine va fi cu rol defensiv și cine va ajuta atacul? Tu faci echipa FCSB all-time și decizi pentru istorie, după 22 de ani cu Gigi Becali!

Votează cei mai buni mijlocași roș-albaștri! Cine va fi cu rol defensiv și cine va ajuta atacul? Tu faci echipa FCSB all-time și decizi pentru istorie, după 22 de ani cu Gigi Becali!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cea mai tare provocare ProSport pentru suporterii celei mai iubite echipe din România, am aflat deja aproape jumătate din echipa ideală FCSB! După 22 de ani în care Gigi Becali a tot făcut primul 11, acum tu votezi echipa all-time a celor mai buni fotbaliști roș-albaștri! Iar de astăzi ai ocazia să alegi cei mai buni mijlocași FCSB, după ce am descoperit împreună portarii (AICI), fundașii laterali (AICI) și stoperii (AICI).

Timp de aproximativ două zile vei putea alege din cele 7 propuneri pe care ți le facem pentru fiecare post.

  • Pentru mijlocașii centrali, până marți, 12 martie, ora 05:00 dimineața, votezi opțiunile tale în sondajele din acest articol!

Un singur fotbalist poate fi votat, iar jucătorul cu cele mai multe voturi la final intră în echipa de vis. Locul doi în viziunea publicului ca număr de voturi devine rezervă în lotul suprem! Firește, sunt jucători a căror încadrare pe post e relativă. Spre exemplu, Andrei Prepeliță ca mijlocaș defensiv ori Gabriel Iancu pe post de mijlocaș ofensiv, deși poate fi al doilea vârf sau chiar extremă. De fiecare dată a primat în demersul nostru postul pe care s-a consacrat în memoria publicului. Detaliile complete ale campaniei pot fi descoperite AICI.

Pentru mijlocașii centrali într-un sistem 4-2-3-1, lista jucătorilor care s-au remarcat în ultimii 22 de ani în tricoul roș-albastru ne duce în echipa ideală spre un mijlocaș cu rol defensiv și unul cu rol ofensiv. La fel cum, vom vedea, în spatele atacantul central, vom avea un al doilea vârf. Iată variantele din care poți vota la finalul materialului!

Cum arată echipa ideală FCSB până acum

REZERVE: Vasili Hamutovski – George Ogăraru, Fernando Varela, Sorin Ghionea, Iasmin Latovlevici.

Votează cei mai buni mijlocași FCSB all-time! Cele 7 propuneri defensive încep cu Sorin Paraschiv

Sorin Paraschiv a jucat în roș-albastru 2000-2007, dar ne interesează doar perioada începând din 2003, așadar două titluri de campion și o Supercupă în dreptul său. Au fost 146 de meciuri, în multe dintre ele Paraschiv purtând și banderola, cu 13 goluri marcate și 7 pase de gol. Căpitanul echipei în grupele Champions League 2006, la 4-1 în deplasare și 1-1 cu Dinamo Kiev sau 1-1 pe terenul lui Lyon, dar și în duelurile cu Real Madrid.

Trei campanii minunate încheiate cu primăvară europeană în Cupa UEFA, în care a fost om de bază, cea mai spectaculoasă rămânând, firește, cea UEFAntastică în care echipa a pierdut un singur meci din 13 cu Paraschiv pe teren!, iar mijlocașul a lipsit la 2-4 cu Middlesbrough…

Mirel Rădoi. Căpitanul și simbolul roș-albastru.

Simbolul roș-albaștrilor și căpitanul adulat al anilor 2000, Mirel Rădoi a avut un impact covârșitor asupra parcursului echipei timp de aproape un deceniu, 2000-2008. Referindu-ne strict la perioada post 2002, două titluri de campion și o Supercupă, un total de 163 de meciuri, cu 12 goluri și 5 assist-uri, jucând și fundaș central.

Prin spiritul, mentalitatea și forța lui, Rădoi s-a confundat practic, în ochii generațiilor de suporteri, dar și ai adversarilor, cu tot ce înseamnă roș-albastru!

Două campanii europene de grupe Champions League, lider pe teren în 1-1 și 0-1 cu Liverpool din Cupa UEFA apoi, în aceeași competiție, în drumul spre povestea de colecție a eliminării Valenciei la penalty-uri (2005) și în campania UEFAntastică oprită abia în semifinale (2006). Sunt 45 de meciuri europene cu Mirel Rădoi în echipă!

Florin Lovin. Dublu campion, 154 de meciuri, trei campanii de grupe Champions League!

Un număr impresionant de 154 de partide a disputat Florin Lovin în tricoul roș-albastru, în perioada 2004-2009, câștigând două titluri de campion și o Supercupă a României. A contribuit la meciurile din trei campanii ale grupelor Champions League, între care 4-1 în deplasare cu Dinamo Kiev și 0-0 în Italia cu Fiorentina, dar și în duelurile cu Real Madrid, Bayern Munchen sau Arsenal. Totodată, titular în cele trei parcursuri din preliminarii care au dus la aceste grupe, incluzând eliminările celor de la Standard Liege și Galatasaray!

Deși cel mai adesea din postura de rezervă, Lovin a bifat minute în mai toate partidele campaniilor de poveste în Cupa UEFA, atât cea în care Valencia a fost eliminată la penalty-uri după 0-2 în tur, cât mai ales campania UEFAntastică, până în semifinalele competiției.

„Mijlocașul 100”, Ovidiu Petre

Un număr simbolic de fix 100 de meciuri a jucat Ovidiu Petre în roș-albastru, în perioada 2006-2010, marcând 8 goluri și oferind 8 pase de gol. Două dintre reușitele fostului internațional au venit împotriva celor de la FC Sevilla și Olympique Lyon, în grupele Champions League în care a jucat timp de trei sezoane, 2006-2007-2008! Per total, 21 meciuri în competiția supremă, incluzând aici și meciurile din preliminarii.

Mijlocaș utilizat inclusiv ca fundaș central uneori, Ovidiu Petre a prins 26 meciuri în campionatul 2007/08 când echipa a pierdut doar de patru ori cu el în componență!

Alex Bourceanu, un reper al marilor performanțe 

Alături de Mihai Pintilii, Alexandru Bourceanu a construit unul dintre cele mai redutabile cupluri de mijlocași centrali ai ultimelor decenii din fotbalul românesc. Iar în dreptul lui Alex se regăsesc trei titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României, plus două trofee Cupa Ligii, activând la echipă în mai multe perioade în intervalul 2011-2017. Bilanțul său înseamnă 176 de meciuri, cu 30 de pase de gol și 4 goluri marcate!

Bourceanu a fost căpitanul echipei în grupele Champions League 2013 cu Chelsea, Basel și Schalke, a jucat în nu mai puțin de 4 campanii de grupe Europa League!, dintre care două încheiate cu primăvară europeană, iar una însemnând eliminarea fabuloasă a Ajax-ului după 0-2 în tur plus o victorie istorică, 1-0 cu Chelsea!

Mijlocașul eficace aproape oriunde, Andrei Prepeliță

În 126 de meciuri (11 goluri, 7 assist-uri) a jucat Andrei Prepeliță pentru echipă, evoluând în perioada 2011-2015 de la fundaș dreapta, mijlocaș dreapta și extremă, până la mijlocaș ofensiv, dar cu rol preponderent defensiv în linia mediană.

Fost internațional, Andrei a contribuit la trei campanii de grupe Europa League, în două dintre acestea obținând calificarea în primăvara europeană, pentru duelurile cu Twente și Chelsea, ultima dată după „miracolul” cu Ajax Amsterdam, eliminată la penalty-uri.

Mihai Pintilii sau… pe aici nu se trece!

Două titluri de campion, o Supercupă și o Cupă a Ligii a cucerit Mihai Pintilii în roș-albastru, închizător de fier și luptător total pentru această echipă! Un bilanț cu 175 de partide (11 goluri și 11 assist-uri), întinse pe perioadele 2012-2014 și 2016-2020, cu etape importante când a purtat și banderola.

În cupele europene a contribuit la eliminarea din drumul Champions League a celor de la Legia Varșovia (2013) și Viktoria Plzen (2017), bifând faza grupelor din competiția supremă în 2013. De trei ori în grupele Europa League și de două ori în primăvara europeană, a fost unul din eroii eliminării Ajax-ului după revenirea fabuloasă de la 0-2 în tur și ai victoriei 1-0 cu Chelsea (2013).

Două mențiuni speciale

Pe lângă cele 7 opțiuni ProSport propuse pentru vot, pentru mijlocași evidențiem azi și două „mențiuni”. Criteriile sunt subiective și tocmai subiectivismul demersului nostru și al votului suporterilor fundamentează echipa ideală din ultimii 22 de ani!

Lucian Filip. Jucătorul FCSB aproape două decenii, 2007-2021, reper de devotament în ciuda accidentărilor (181 de meciuri pentru un asemenea interval de timp). Are 8 trofee în palmares între care trei titluri de campion, contribuind la eliminarea Ajax-ului (2013) și a Legiei Varșovia (2013) din cupele europene.

Dorinel Munteanu. Un singur an și jumătate în roș-albastru (ianurie 2004 – iulie 2005), dar contribuție importantă la câștigarea campionatului și om de bază în parcursul din Cupa UEFA 2004/2005 când, după 2-0 cu Standard Liege sau 2-1 cu Beșiktaș, a fost eliminată entuziasmant Valencia, deținătoarea trofeului.

Ceilalți mijlocași centrali defensivi în roș-albastru din 2003 până azi

Mijlocași defensivi: Vlad Achim, Baba Alhassan, Stanislav Angelov, Pablo Brandan, Nicandro Breeveld, Aurelian Ciuciulete, Alexandru Crețu, Damian Djokovic, Marco Dulca, Malcom Edjouma, Nana Falemi, George Gogescu, Ricardo Gomes, Tiago Gomes, Abel Gomez, Boris Keca, Houssine Kharja, Mihai Lixandru, Wilfred Moke, Sulley Muniru, Ionuț Neagu, Dragoș Nedelcu, Boban Nikolov, Răzvan Oaidă, Mihai Onicaș, Romeo Pădureț, Ovidiu Perianu, Dorinel Popa, Ovidiu Popescu, Marian Pruteanu, Kamer Qaka, Gabriel Simion, Dorel Stoica, Adrian Șut, Aymen Tahar, Juan Toja, Daniel Toma, Hristo Zlatinski

Votul s-a încheiat, rămâi pe ProSport pentru a afla rezultatele!

Cei mai buni mijlocași FCSB all-time! Cele 7 opțiuni ofensive, începem cu Mihai Răduț

Un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă a României a câștigat Mihai Răduț cu roș-albaștrii, sosit la echipă în 2010 și prezent însă în doar 53 de partide până în 2014, minus sezonul 2012/13, când a fost împrumutat la Pandurii Tg. Jiu. Dar, cu el pe teren, FCSB a eliminat Grasshoppers Zurich pentru a se califica în grupele Europa League 2010, unde mijlocașul a jucat contra lui Napoli, FC Utrecht și Liverpool!

A fost în lot și în campania grupelor EL din anul următor, 2011, încheiată în primăvara europeană, dar fără contribuție majoră. Tehnic și eficient pe mai multe posturi, utilizat inclusiv ca extremă dreapta și stânga, Răduț a contribuit la 35 din 41 de meciuri în campionat pentru echipă, fără eșec! Cu el pe teren, înfrângerea a venit doar de cinci ori!

Talentul polivalent, Gabriel Iancu

Puștiul teribil și talentat Gabriel Iancu, junior roș-albastru lansat apoi în fotbalul mare de Viitorul Constanța, a evoluat la echipă în perioada ianuarie 2013 – august 2015. Palmares tare, cu trei titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României, plus Cupa Ligii (gol în finala 3-0 cu Pandurii). Și 16 goluri în 81 de apariții pentru fotbalistul utilizat inclusiv ca al doilea vârf, extremă în ambele benzi sau chiar atacant central!

Are 17 meciuri în cupele europene, bifând aici și grupele Champions League (0-0 cu Schalke, 0-1 cu Chelsea) dar și Europa League, însă importante au fost și goluri sale din preliminarii: dubla pentru 2-0 la Dinamo Tbilisi (prel. CHL 2013) și golul victoriei la 1-0 în deplasare cu Stromsgodset (prel. CHL 2014).

Nicolae Stanciu, șase trofee pentru un fotbalist excepțional

Nu mai puțin de șase trofee într-o perioadă relativ scurtă, 2013-2016, a cucerit Nicolae Stanciu, având contribuții majore la două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României, plus două trofee Cupa Ligii. Căpitanul naționalei României de azi a jucat 136 de meciuri în roș-albastru, reușind 33 de goluri și 24 de assist-uri, preponderent ca mijlocaș central ofensiv, dar și extremă!

În cupele europene, 6 apariții în grupele Champions League și 3 în grupele Europa League, cu goluri sau pase de gol în meciuri-reper precum 2-2 în deplasare cu Legia Varșovia, 2-0 cu Stromsgodset, 1-1 și 2-0 (dublă) cu Sparta Praga. Un fotbalist impresionant, mereu dispus să ofere totul pe teren pentru roș-albaștri!

Lucian Sănmărtean sau „magicianul”

Un singur an calendaristic, din iarna lui 2014 în cea a lui 2015, a jucat Lucian Sănmărtean în roș-albastru, dar suficient pentru ca talentul său fenomenal să cucerească fanii, iar mijlocașul să contribuie la două titluri de campioană, o Cupă a României și trofeul Cupa Ligii! Bilanț de forță, cu 19 pase de gol și 6 goluri în doar 42 de partide.

Iar „magicianul” a evoluat și în cupele europene, în preliminariile Champions League (4 victorii și un eșec la penalty-uri cu Ludogoreț în 2014) și în grupele Europa League 2014, marcând în 6-0 cu Aalborg, printre altele.

Portughezul altruist cu tehnică fină: Filipe Teixeira

Perioada 2017-2019 este cea în care lusitanul Filipe Teixeira a evoluat la echipă și, în ciuda absenței trofeelor, a fost mai mereu aplaudat de tribune. Tehnică fină, capacitate de efort admirabilă, disponibilitatea de a evolua aproape oriunde în linia mediană dar și pe ambele extreme, în 69 de partide cu 8 goluri și 4 assist-uri. Iar reușitele, mai toate în meciuri tari, 1-0 cu CFR Cluj, 1-0 și 5-2 cu Universitatea Craiova, 2-2 cu Dinamo!

În preliminariile Ligii Campionilor, la 2-2 și 4-1 în deplasare cu Viktoria Plzen, a reușit de fiecare dată un gol, iar la victorie, și o pasă de gol. A evoluat și în grupele EL 2017, încheiate cu primăvara europeană și duelul cu Lazio Roma.

Pase de colecție, viziune și cifre tari: Constantin Budescu

Două sezoane a petrecut în roș-albastru Constantin Budescu, 2017/2018 și 2021/2022, fără ca echipa să cucerească atunci vreun trofeu, însă tehnica lui impresionantă și viziunea în joc l-au făcut unul din favoriții publicului. Firește, și reușitele concrete: 15 goluri și 13 pase de gol în 48 de partide din toate competițiile!

Budescu a avut impact și în cupele europene. Gol în 2-2 cu Viktoria Plzen (prel. CHL 2017), dar mai ales campania grupelor Europa League din același an. Acolo, mijlocașul a reușit dublă în 3-0 cu aceeași Plzen, gol în 2-1 cu Lugano în deplasare, câte un assist în 2-1 și 1-1 cu Hapoel Beersheva, contribuind major la calificarea în primăvara europeană. Unde, la 1-0 cu Lazio, a dat pasă de gol!

Căpitanul tenace și eficient de azi, Darius Olaru!

Din 2020 e Darius Olaru la FCSB, căpitanul de azi al echipei cu o Cupă a României în palmares. Lider veritabil prin tenacitate și dăruire, cu o capacitate de efort impresionantă dar și cu o eficiență ofensivă manifestată evident în actualul sezon. A trecut de bariera celor 160 de meciuri în roș-albastru, cu peste 30 de goluri și aproape 30 de pase de gol, cu 15 evoluții în meciuri din cupele europene.

La 25 de ani, internaționalul român e printre cei mai valoroși fotbaliști ai Superligii de azi și un veritabil talisman al formației lui Gigi Becali: echipa nu a pierdut vreunul din cele 24 de meciuri de campionat în care Olaru a marcat!

Ceilalți mijlocași centrali ofensivi în roș-albastru din 2003 până azi

Mijlocași ofensivi: Adnan Aganovic, Marian Aliuță, Iulian Apostol, Laurențiu Ardelean, Liviu Băjenaru, Tiberiu Bălan, Eric Bicfalvi, Fernando Boldrin, Elton, Timo Gebhart, Ovidiu Horșia, Andrei Ionescu, Laurențiu Marinescu, Cosmin Matei, Florentin Matei, Vlad Mihalcea, Ștefan Pacionel, Andrei Pandele, Alexandru Păcurar, Adrian Pitu, Mihăiță Pleșan, Doru Popadiuc, Eduard Radaslavescu, Iulian Roșu, Victor Stancovici, Mihai Toma, Robert Vâlceanu, Ionuț Vînă

Votul s-a încheiat, rămâi pe ProSport pentru a afla rezultatele!

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×